Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1244

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1442

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/artliter/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/artliter/public_html/wp-includes/cache.php on line 431

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/artliter/public_html/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 31

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Http in /home/artliter/public_html/wp-includes/http.php on line 61
Revista Clipa - Magazinul actualitatii culturale romanesti » Repere Academice » O lecție de demnitate națională

Clipa

O lecție de demnitate națională

Autor: Prof. univ. dr. Ioan Scurtu • Rubrica: Repere Academice • Dec 2016  Printează acest articol

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Au fost vremuri când oamenii politici români promovau interesele naționale ale României, cu demnitate și competență, neacceptând să se supună deciziilor luate de marile puteri.

Un astfel de lider politic a fost Ion I. C. Brătianu, șeful delegației României la Conferința de pace de la Paris, întrunită după încheierea Primului Război Mondial.

Acest război a fost declanșat la 28 iulie 1914, prin atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria. După doi ani de neutralitate, țara noastră a intrat în luptă alături de Antanta, care – prin Convenția politică din 4/17 august 1916 – s-a angajat să recunoască dreptul României de a-și anexa teritoriile locuite de români în Austro-Ungaria, adică Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Bucovina.

Armata română a adus o prețioasă contribuție la cauza Antantei, ajutând la măcinarea forțelor militare ale Puterilor Centrale (au rămas înscrise în istorie marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz din vara anului 1917). Războiul s-a încheiat în ziua de 11 noiembrie 1918, prin capitularea Germaniei.

În 1917-1918, cele două mari imperii multinaționale (habsburgic și țarist) s-au prăbușit sub loviturile luptei de eliberare a popoarelor asuprite. Pe ruinele lor au apărut noi state: Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia. În același timp, slavii de sud au creat Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar românii din Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu România.

Conferința păcii de la Paris, care și-a început lucrările la 18 ianuarie 1919, nu a fost – cum spera Brătianu – un for de dezbatere și decizie a unor state egale, așa cum fuseseră pe câmpul de luptă. El se întemeia pe Convenția din 4 august 1916, care prevedea că România se va bucura de aceleași drepturi ca și aliații ei la viitoarea Conferință a păcii.

Între principiile enunțate și modul corect de desfășurare a Conferinței de pace, existau deosebiri fundamentale. Deciziile erau luate de „Consiliul celor patru“ (Woodrow Wilson – SUA, Georges Clémenceau – Franța, Lloyd George – Marea Britanie și Vittorio Emanuele Orlando – Italia), numit și Consiliul Suprem. Statele mici, între care și România, au fost incluse în rândul statelor „cu interese limitate”.

Șeful delegației române avea să declare că, la 28 iunie 1919, a trebuit să semneze tratatul de pace cu Germania, „fără a fi avut textul scris și fără ca vreunul din noi [membri ai delegației] să-l fi citit”.

Pentru a nu avea un tratament similar și în privința următorului tratat – cel cu Austria, în care România avea interese directe, întrucât Imperiul Habsburgic stăpânise partea de nord a Moldovei, numită Bucovina – Ion I. C. Brătianu a luat inițiativa asocierii statelor cu „interese limitate” pentru a se prezenta solidar în fața Consiliului Suprem. El a negociat cu reprezentanții Poloniei, Greciei, Cehoslovaciei și Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, astfel că s-a convenit adoptarea unei poziții comune, solicitând cunoașterea din timp a tratatului, pentru a putea face observații și propuneri.

Ca urmare, la 29 mai 1919, delegații acestor cinci țări au fost invitați la Ministerul de Externe al Franței, unde li s-a prezentat un rezumat al proiectului de tratat, fără clauzele militare și cele privind reparațiile, care urmau să fie formulate ulterior. În seara zilei de 30 mai li s-a pus la dispoziție textul (incomplet) al acestui tratat.

Liderul român a adresat în scris un memoriu președintelui Conferinței de pace (Georges Clémenceau), prin care protesta împotriva unor clauze care înlesneau intervenția Marilor Puteri în treburile interne ale țării sale. El se referea la obligația României de a semna un tratat special care să garanteze drepturile minorităților naționale și să legitimeze dreptul marilor puteri de a controla aplicarea legislației privitoare la minoritățile naționale. De asemenea, România trebuia să accepte ca, timp de 5 ani de la încheierea păcii cu Austria, să acorde liberul tranzit pentru toate mărfurile, mijloacele de transport și supușii statelor Aliate și Asociate, fără nici un fel de vamă și în condiții cel puțin egale cu cele rezervate supușilor români.

Ca urmare a demersurilor făcute, șefii delegațiilor României, Cehoslovaciei, Poloniei, Greciei, Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor au fost invitați să-și expună punctul de vedere privind tratatul de pace cu Austria în ședința plenară din 31 mai 1919. Șeful delegației române a avut o atitudine fermă, neacceptând intervenția Marilor Puteri în treburile interne ale țării sale.

Brătianu avea să relateze că nu putea să renunțe, în calitate de „reprezentant al Regatului Român, la situația de stat independent, pe care aveam convingerea că am nu numai dreptul, dar și datoria strictă și imperioasă ca s-o reprezint în orice caz”. Referindu-se la tratatul minorităților impus celor cinci state, Brătianu a susținut că România a asigurat drepturi egale cu etnicii români pentru toate minoritățile naționale și că era gata să primească orice condiție care ar fi acceptată de celelalte state membre ale Societății Națiunilor. Acestă teză a fost respinsă de Consiliul Suprem. [Președintele Wilson ar fi trebuit să acorde asemenea drepturi pentru negrii din SUA, Lloyd George și Georges Clémenceau pentru indienii și africanii din propriile colonii etc]. Era limpede că marile puteri urmăreau să-și asigure o pârghie pentru intervența în treburile interne ale României sub pretextul că se interesau de soarta minorităților.

Brătianu a protestat și contra prevederilor privind liberul tranzit, care ar fi însemnat „să punem pur și simplu întreaga politică economică și de transporturi a României sub controlul marilor puteri”. Aceste state, care practicau o politică protecționistă pentru propria lor economie, căutau să impună României să-și deschidă porțile în fața mărfurilor și capitalurilor occidentale, pentru ca acestea să-și asigure propriile interese, în defavoarea celor românești.

Consiliul Suprem, care a înlocuit Conferința de pace, a refuzat să țină seama de obiecțiile lui Brătianu, urmărind „să impuie României condițiuni pe care nu le poate primi, deoarece sunt incompatibile cu demnitatea, neatârnarea și interesele sale politice și economice”.

În fața acestei realități, Ion I. C. Brătianu a depus, în ziua de 2 iulie 1919, un amplu memoriu la Biroul Conferinței de pace, în care detalia punctul de vedere al delegației române, după care a părăsit Parisul.

Explicând, în ședința Adunării Deputaților din 16 decembrie 1919, poziția sa, Ion I. C. Brătianu a rostit aceste cuvinte memorabile: „În chestiunile cele mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare și naționalitate, nu pot fi prețuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt și sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei”.

Cum comentati?