Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_Page::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1199

Strict Standards: Declaration of Walker_PageDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1244

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_Category::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1391

Strict Standards: Declaration of Walker_CategoryDropdown::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/classes.php on line 1442

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class wpdb in /home/artliter/public_html/wp-includes/wp-db.php on line 306

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Object_Cache in /home/artliter/public_html/wp-includes/cache.php on line 431

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_lvl() should be compatible with Walker::start_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_lvl() should be compatible with Walker::end_lvl(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::start_el() should be compatible with Walker::start_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Declaration of Walker_Comment::end_el() should be compatible with Walker::end_el(&$output) in /home/artliter/public_html/wp-includes/comment-template.php on line 1266

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Dependencies in /home/artliter/public_html/wp-includes/class.wp-dependencies.php on line 31

Strict Standards: Redefining already defined constructor for class WP_Http in /home/artliter/public_html/wp-includes/http.php on line 61
Revista Clipa - Magazinul actualitatii culturale romanesti » Repere Academice » Reperul brâncovenesc (I)

Clipa

Reperul brâncovenesc (I)

Autor: Acad. Răzvan Theodorescu • Rubrica: Repere Academice • Dec 2016  Printează acest articol

Acad. Răzvan Theodorescu

Prin răcelile ei cristaline și definitive istoria aruncă în penumbra izbânzilor majore ale politicii și ale statelor puzderia de drame cotidiene ale oamenilor, și aceasta mai adesea decât s-ar cuveni. Luându-și o superbă revanșă, poezia, cu mișcătoarea ei umanitate fixată într-un „cuvânt potrivit” face dintr-un moment dramatic al omului confruntat cu aceeași istorie, o amintire mereu perpetuată și evocată de imaginarul posterității. Aproape fiecare român știe, desigur, pe calea celei mai celebre Scrisori eminesciene, înfruntarea „moșneagului” cu sultanul în preziua Rovinelor sau, pe drumul legendelor culese de Neculce, teribilele lupte ale învingătorului pe la Podul Înalt. Dar probabil nimic nu l-a impresionat mai mult – în ordinea imediată a afectivului – ca tragedia sângeroasă din inima verii 1714 când un voievod de fastuoasă aură monarhică, care domnise peste un sfert de veac într-un scaun princiar de la miazănoapte de Dunăre, murea decapitat cu fiii săi în Stambulul „lalelelor” lui Ahmed al III-lea.

Prin Cântecul lui Constantin vodă Brâncoveanu, devenit de-a lungul ultimelor două secole baladă, vicleim, colind, ba chiar și „joc”, dramă folclorică intrată în repertoriul unor mineri din Transilvania, fiecare generație a putut citi și asculta, presărată cu eterne pilde morale despre înălțările și căderile omului, „o poveste minunată / Auzită în lumea toată”, al cărui ecou, pierdut, „Striga / Pre înpăratul blestema: / – Oh păgâne și spurcate / Cum ne tai fără dreptate? / Cu ce-ți suntem vinovați / De perim nejudecați?”.

Constantin Brâncoveanu (1654 - 1714)

Răsunând atât de dureros între cosângenii domnului de la București, grozava faptă petrecută în Seraiul turcesc într-o vreme de părelnic zenit al Sublimei Porți – Petru cel Mare abia fusese învins la Stănilești pe Prut, Moreea și Veneția erau amenințate de campaniile acum pregătite – a avut ecouri în conștiința publică europeană, tragedia Brâncovenilor fiind istorisită, cu variante inerente, în corespondența agenților consulari din Levant, în informații anonime, relatări de călătorie răsfrânte la rândul lor în contemporane pagini de beletristică occidentală, cum ar fi cutare roman exotic al faimosului abate Prévost care aflase de moartea de martir a celui pe care îl știa drept „le Prince Bessarabe”.

Sfârșitul lui Brâncoveanu a fost voit, de călăii săi, nu departe de chioșcul sultanului, aidoma unui spectacol care să înfricoșeze, de felul celor pe care ulițele Stambulului nu-l disprețuiau niciodată. Se încheia, astfel, o viață de erou parcă desprins dintr-o dramă barocă așa cum se scriau atâtea în veacul nașterii lui Constantin vodă. O viață ce ilustrase exemplar acele „fortuna labilis” și „roata vieții”, de atâtea ori rechemate în texte și imagini ale Țării Românești. Se încheia halucinant, lăsând amintirea – alături de moartea lui Mihai Viteazul – a celei mai teribile jertfe românești din epoca veche.

Sfârșită printr-un asemenea spectacol violent, precum atâtea existențe nobiliare ale timpului în chiar nemijlocita apropiere a Brâncoveanului – unde pieriseră astfel nu puțini dintre cei imediat înrudiți, începând cu tatăl său, Papa postelnicul din Brâncoveni, continuând cu ambii bunici, marele postelnic Constantin Cantacuzino și marele ban Preda Brâncoveanu –, cariera domnească a acestuia debutase, premonitoriu parcă, tot sub semnul spectacolului.

Citind cronicile Țării Românești ar fi tentat să crezi chiar, că însuși actul chemării la domnie a lui Constantin Brâncoveanu acum trei sute de ani – dinlăuntru și nu dinafară, împrejurare ce poate da un oarecare înțeles politicii și ideologiei românești din aceste ultime decenii prefanariote – va fi fost o uriașă punere în scenă, demnă de teatrul timpului. Caracterul scenic al dialogurilor din Letopisețul cantacuzinesc – cu finețe sesizat de Călinescu – te-ar putea face să suspectezi o funciară duplicitate a celui care răspundea altfel celor care îl pofteau în scaunul unchiului său matern abia dispărut, Șerban vodă Cantacuzino, bănuitul de veleități imperiale și reîntregiri bizantine: „mi-am lăsat odihna și toate moșiile mele și mai mult fără voia mea m-ați ridicat domn”.

Ezitarea, citită între rândurile acestui vechi text românesc, va fi fost una profund reală și sinceră de vreme ce o regăsim, cu minime diferențe, exprimată la fel în toate izvoarele narative importante ale timpului: cu mult nerv, cu schimburi de replici, iarăși aproape teatrale, Cronica anonimă brâncovenească îl pune pe bogatul și puternicul logofăt Constantin, în stare boierească încă, să rostească cuvintele dătătoare de măsură pentru ceea ce va fi fost statutul seniorial pe acest meridian est-european: „Dar ce aș vrea eu cu domniea, devreme ca un domn sunt la casa mea” (mărturisesc a fi tentat să văd în această „casă” a unui autentic „dominus”, echivalentul socio-politic, și nu doar semantic, a ceea ce era tot mai mult acum, în Extremul Occident, vocabula „maison”, cu sensul ei de apartenență la o nobilă stirpe – au arătat-o limpede cercetările sociologice mai vechi și mai noi ale lui Norbert Elias –, exact așa cum, în același veac al XVII-lea românesc, o inscripție de la Bistrița olteană putea evoca „înpărăteasca casă a Cantacuzenilor” sau un pasaj din Miron Costin putea desluși, în neamul moldovenesc al Movileștilor, o „casă a lui Simion-vodă” și o alta „a lui Ieremia-vodă”).

Declarația Brâncoveanului țintea un adevăr cu atât mai evident cu cât o relua într-un alt registru – după ce, ca într-o punere în scenă din „commedia dell’arte”, aflăm despre precipitarea boierilor care înconjoară pe alesul lor „și-l luară de mâini și-l împingea de spate” –, reamintindu-le celor ce-l aclamaseră stăpân al Țării Muntenești: „bine știți toți că eu am fost la casa mea ca un domn” – obsesivă marcare a apartenenței la o ordine nobiliară, cu nimic inferioară rangului suveran în Europa răsăriteană a crizelor politice și a atitudinilor baroce –, „trăit-am cum am vrut, nimic lipsindu-mi și domnia aceasta eu nu o pohtesc ca să-mi înmulțesc grijile și nevoile, ci dumneavoastră m-ați pohtit și fără voia mea m-ați pus domn în vremi ca acestea tulburate…”.

Orice gând al duplicității politice, al travestiului psihologic, al jocului actoricesc trebuie, aici, refuzat. Este drept, cu două secole înaintea lui Constantin din Brâncoveni, la un alt capăt de Europă și sub o altă zodie, Richard de Gloucester ar fi putut să adreseze lui Buckingham și lordului-primar al Londrei, într-o situație aproape similară, imaginată de dramaturg, vestitul stih „I am unfit for state and dignity”, dar știm bine, din istorie și din Shakespeare, cât de aprig își dorise schilodul și hiperinteligentul învins de la Bosworth acea coroană a unui regat apusean care, oricât de marcat de violență și crime, era încă departe de mentalitatea unor oameni – fie ei și prinți – trăind în nesiguranță endemică, în arbitrariul total al vremurilor și locurilor Turcocrației. Că un dragoman subtil și versat în ale politicii precum Alexandru Mavrocordat Exaporitul – cel școlit cândva în Universitatea padovană – putea să-și dea singur palme și să plângă (!) la vestea înscăunării fiului său Nicolae – primul domn fanariot – în Moldova anilor de după 1700, sau că un boier cultivat din neamul Sturzeștilor, la curent cu noutățile „evropenești”, posedând diplome străine de înnobilare, înrudit cu domnii țării, putea, în acel sfârșit de veac XVII, să refuze cârmuirea princiară oferită de boieri mergând până la amenințări cu moartea, iată semne ale unei mentalități despre putere – mai curând neobișnuită – și care explică resortul profund al argumentelor „discursului inaugural” brâncovenesc a căror solidaritate va fi verificată în chip tragic.

Într-un ev al ascensiunilor și prăbușirilor spectaculoase – eroul costinian ce fusese Vasile Lupu, „hire împărătească” și exponent al unei „monarhii culturale” și al unor atitudini „regale”, nu a fost oare cel mai evident precursor, cronologic și ideologic, al instabilităților, al esoterismelor și al încifrărilor hieroglifice, al conjurării aștrilor și destinelor prin mijloacele oculte ale astrologiei – sub această față „saturniană” a timpului se vor fi ascuns temerile sau nădejdile voievodului și ale apropiaților săi, între care stolnicul Constantin Cantacuzino, crezând în „netulburată mișcarea stelelor”, cerând tălmăciri de horoscoape politice din Germania sau de almanahuri astrologice din Italia, devenite „Foletul novel” –, într-o vreme a morților sângeroase și a exilurilor fără speranță, asemenea atitudini sunt simptomele, care nu înșeală, ale unei crize în care singura, aparenta salvare era cea a compensării vizuale printr-un fast orbitor al veșmintelor, al alaiurilor și al ceremonialului curților princiare de la București și Iași.

Continuare în numărul viitor

Cum comentati?