Clipa

Vacanțele bunicilor și părinților (IV)

Autor: Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici • Rubrica: Inedit • Oct 2016  Printează acest articol

Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Bunicii și părinții au putut vedea dansând, cântând și jucând marile vedete de cabaret ale vremii ca La Goulue, Jeanne Avril, Le Désossé, Le Pétomane și alții și mai târziu, pe Josephine Baker sau Maurice Chevalier. Nu se concepea vacanță la Paris fără de frecventarea marelor cabarete.

Moulin Rouge

Bineînțeles că lumea bună de la noi nu mergea în vacanțele sale pariziene, doar la cabarete care însă erau marea atracție de atunci. De un mare succes se bucurau și vodevilurile care erau mici comedii romantice, ușoare, fără pretenții, dar amuzante, cu un caracter frivol și de un erotism discret. Ele se jucau în special la teatrul Vaudeville de pe bulevardul „des Caoucins”, teatru unde mi s-a povestit că vestita piesă Dama cu camelii a lui Alexandre Dumas a avut cel ai răsunător succes în 1862.

Théâtre Vaudeville

Noi cunoșteam astfel de piese căci în biblioteca de la Stolnici era o adevărată colecție de volume ilustrate cu vodevilurile atunci la modă ca cele ale lui Eugène Scribe, Eugène Labiche, Georges Feydeau sau Georges Courteline. Trebuie să recunosc că zecile de vodeviluri respective mă distrau mai mult decât piesele de teatru severe ale lui Corneille sau Racine.

Théâtre de la Gaité

Aceste vodeviluri se jucau în teatrele bulevardiere, în fruntea cărora era vestitul Teatru de pe bulevard du Temple (bulevard du Crime) cunoscut și drept Théâtre de la Gaité, care ulterior a devenit teatrul liric sau de operetă din rue Papin. În aceste teatre se jucau și diferite farse, pantomime, piese cu caracter burlesc care își aveau rădăcinile în vechile spectacole din bâlciuri. Acest tip de spectacole a înflorit în cursul celui de al doilea imperiu și la belle époque și bunicii ne povesteau cu mult lux de amănunte și cu mult haz despre spectacolele respective și publicul prezent. Nu trebuie să uităm că piese de teatru de tip bulevardier sau vodevil au scris în decursul timpului autori notorii printre care îmi amintesc de Marcel Aymé, Tristan Bernard, Robert des Flers, Sacha Guitry, Marcel Pagnol, Jules Romain sau Victorien Sardou. Multe din ele au fost preluate mai târziu de cinematografe.

Guignol (Jurnal de epocă)

Mama îmi povestea că pe lângă acestea se bucurau de un mare succes teatrele de păpuși care aveau un trecut încă din Evul Mediu, dar care fuseseră reactivate de Laurent Mourguet de la Lyon, creatorul personagiului Guignol1. Aceste reprezentații se făceau pe stradă, prin parcurile publice, mai ales pe Champs-Élysées. Mamei îi plăcea să asiste la aceste spectacole, dar și la cel oferit de copii prezenți care se amuzau copios, dar și gălăgios.

Comedia Franceză

Bineînțeles că elitele române asistau și la spectacolele „serioase”. Cel mai prestigios teatru continua să fie Comedia Franceză, creată de Ludovic al XIV-lea și organizată de Napoleon I în 1812 (la Moscova în timpul nefericitei sale campanii din Rusia2), unde se juca repertoriul clasic francez. Mergeau și la alte teatre ca teatrele Bataclan, Bobino, Caumartin, Odeon, Théâtre de l’Atelier, sau sala Gaveau, dar mai ales la teatrele Châtelet și Historique (devenit ulterior teatrul Sarah Bernard). De la părinți și bunici am aflat multe despre repertoriul acestor teatre și despre marii actori ai Parisului de la sfârșitul secolului XIX.

Teatrul Châtelet (A Blanchard)

Elitele românești aveau încă de atunci o deosebită educație muzicală. Patefonul și radioul nu apăruseră încă dar se dădeau mai ales la București și Iași, concerte și recitaluri executate de muzicieni români și streini. De asemenea, programele educative cuprindeau și lecții de canto, de vioară, dar mai ales de pian. În toate casele boierilor și marilor burghezi era câte un pian la care cântau unul sau mai mulți membri ai familiei. De aceea una din grijile călătorilor români ajunși la Paris era să asiste la spectacolele operei franceze care se dădeau în noua operă (a lui Garnier) și să audieze concertele care se dădeau în diferitele săli. Bunica mea a fost o mare amatoare de muzică. Ea nu se mulțumea numai cu sezonul de concerte de la Paris. Mergea mult la Viena și a fost o dată și la Bayreuth, deși nu era o admiratoare a lui Wagner.

Opera în sec. XIX

După câte mi s-a spus erau unii români care profitau de șederea lor la Paris ca să citească în marile biblioteci din capitala Franței. Mama îmi povestea de lungile zile petrecute în biblioteca Arsenalului, unde a lucrat sub oblăduirea lui Franz Funk Bretano, a cărui cărți le aveam la Stolnici.

Una din atracțiile Parisului de la sfârșitul secolului XIX erau cafenelele tot atât de celebre dar mai elegante decât cele de la Viena, cafenele în care puteai întâlni marile personalități politice economice și culturale ale Franței, dar și din alte țări ale lumii. Elitele române nu uitau niciodată să meargă în aceste localuri elegante ca Le Procope (cea mai veche3 cafenea din Paris), Café de la Paix4 (cea mai renumită și scumpă), Les Deux Magots (mai boemă) Le Flore, sau Le Fouquet’s, care și astăzi se bucură de o imensă notorietate.

Café de la Paix (sec. XIX)

Cafenea de pe Champs-Élysées

Pe vremea bunicilor mei gastronomia franceză era vestită în toată lumea. Ea a început să fie prețuită la noi spre sfârșitul perioadei fanariote, dar mai ales după pacea de la Adrianopol, odată cu venirea consulilor streini. Marii boieri și noii mari burghezi au început să aducă bucătari din Franța și bucătăria franceză a început să fie prezentă pe mesele protipendadei din Țările Române. De aceea românii când ajungeau la Paris căutau să se bucure de gastronomia franceză autentică.

Restaurantele au apărut la Paris în 1765 când un oarecare Boulanger a deschis un local pe care l-a numit „Restaurant5” și pe care a afișat deasupra meniului și prețurile, ca și deviza „Venite ad me, omnes qui stomacho laboratis, et ego restaurabo vos6”. Restaurantele pariziene au înflorit după Revoluția franceză, când bucătarii familiilor aristocrate și-au pierdut slujbele și au început să deschidă localurile lor, inaugurând modelele și ritualurile care până azi le găsim în restaurantele tradiționale. Inițial felurile servite erau plasate pe masă, de unde fiecare client își lua porția pe care o dorea (serviciu „a la franҫaise”). După 1810, datorită principelui Kurakin, felurile de mâncare se puneau pe farfurii de către bucătari sau ospătari care apoi le așezau în fața clienților (serviciu „a la russe”). Dintre miile de restaurante pariziene câteva s-au afirmat ca adevărate instituții naționale sau monumente ale gastronomiei. Ele s-au evidențiat strălucitor în la belle époque și unele din acestea sunt încă obiective căutate de amatorii de mâncăruri rafinate, dar și de nenumărați snobi.

Tata la Paris (1898)

Elitele române de la sfârșitul secolului XIX (dar și cele de după aceea) când ajungeau la Paris se grăbeau să experimenteze deliciile gastronomiei franceze și, cum aveau bani, mergeau la marile restaurante ale epocii. Din cele ce ne povesteau părinții și bunicii, din discuțiile dintre ei, dar și din comentariile multora din cei ce veneau în vizită la noi am aflat încă din copilărie despre aceste restaurante, a căror nume mi-au rămas în minte până astăzi (La Tour d’Argent, Maxim’s, Le Grand Vefour, Le Procop, Prunier sau Le Buffet de le Gare de Lyon). Se vorbea despre ele ca despre marile muzee: Louvre, Carnavalet, Invalides etc. Tata ne spunea că nu numai în aceste restaurante se mănâncă excelent, dar în multe altele mai mici, în bistrouri „auberge” sau acele „guinguettes” citate de toți vizitatorii, dar și de istoricii Impresionismului. Iubitorii de mâncăruri bune cunoșteau toate locurile unde se poate gusta un anumit fel de mâncare Tata ne spunea că uneori se deplasa cu mașina sau trenul sute de kilometri ca să mănânce un anumit fel de mâncare care se pregătea doar într-un anumit restaurant. La belle époque a fost caracterizată de un rafinament gastronomic devenit aproape legendar.

Rața de la Tour d’Argent

Restaurantul La Tout d’Argent

Din adolescență știam că La Tout d’Argent (de pe cheiul La Tournelle) este cel mai vechi restaurant parizian de lux (se spune din secolul XVII). În la belle époque ajunsese cel mai căutat (fiind condus de Frederic Delair și apoi de Andre Terrail). Era vestit în special pentru „rața Tour d’Argent” provenită dintr-o crescătorie specială7, numerotată gătită după o rețetă originală (cu bulion, foie gras, coniac și vin de madera) și servită cu un ritual complicat care se menține până azi în cursul căruia carcasa era stoarsă cu un dispozitiv special de argint8.

Despre restaurantul Le Grand Véfour9 situat lângă Comedia Franceză sub arcadele palatului regal (Palais-Royal) mi s-a povestit că a fost fondat prin 1823 în localul unei vechi cafenele (Le Café de Chartres) și că fusese locul de întâlnire al elitelor postrevoluționare, devenind unul din cele mai bune restaurante al epocii, grație bucătarului Louis Boissier și apoi a fraților Hamel. Multe din scaunele sale mai poartă și azi gravate numele clienților celebri ca Joséfina de Beauharnais, prințul de Courlanda, Victor Hugo, Georges Sand, Lamartine etc. Splendoarea sălilor sale crea un decor demn de excelența mâncărilor servite. Una din creațiile sale a fost sosul Mornay, un sos Béchamel la care se adaugă brânză de Gruyère și parmezan ras10. Am luat și eu un dejun acolo, invitat de Radu Pleșia, și mărturisesc că a fost o experiență gastronomică de o excepțională calitate.

NOTE:

1 Numele lui Guignol a ajuns să desemneze astăzi teatrul de păpuși în general.

2 Și azi Comedia Franceză respectă regulamentul de funcționare decretat de Napoleon.

3 Fondat de Francesco Procopio dei Coltelli în 1689 pe locul unei vechi cafenele armene.

4 Fondat în 1862.

5 Termenul de restaurant desemna în trecut un aliment care avea proprietăți curative (de restaurare a sănătății) asupra corpului.

6 Veniți la mine toți care suferă de stomac și eu vă voi însănătoși (restaura).

7 Crescătoria Burgaud de Challans în Vendéea.

8 Astăzi dispozitivul se poate cumpăra la casieria restaurantului.

9 Jean Véfour, creatorul restaurantului, a fost bucătarul regelui Louis Philippe.

10 Prin 1905 a trecut printr-o eclipsă. După eliberare reînvie.

Cum comentati?