Clipa

Filosofie și educație în concepția lui Israel Scheffler

Autor: Dr. Andrei Carpeneanu • Rubrica: Filosofie • Oct 2016  Printează acest articol

Dr. Andrei Carpeneanu

Pornind de la concluzia unui articol semnat în 2013, intitulat Fundamentele analitice ale filosofiei educației, unde precizam faptul că orientarea analitică a adus servicii substanțiale filosofiei educației, așezând-o în contact cu filosofia de prim rang, consider necesare câteva observații noi în sprijinul acelor idei, bazate pe argumentele elaborate de un reprezentant important al curentului analitic, ce a adus contribuții semnificative pentru gândirea și practica educațională recentă.

Născut pe 25 noiembrie 1923 la New York într-o familie de evrei care emigraseră din România în 1909, Israel Scheffler va primi diploma de licență, iar apoi pe cea de master în psihologie la Brooklyn College. Urmează cursurile lui Ernest Nagel la Columbia University, apoi pe cele ale lui Alexandre Koyre, Marcel Barzin și Sydney Hook la New School for Social Research. Va începe doctoratul în filosofie la Universitatea din Pennsylvania, sub coordonarea renumitului profesor Nelson Goodman, unul din marii reprezentanți ai școlii analitice în filosofia americană. Primește titlul de doctor în 1952 și își începe cariera de profesor la Harvard, întâi în cadrul Facultății de Educație, apoi în cadrul Facultății de Științe și Arte, unde va rămâne până la retragerea din activitatea profesorală, în 1992.

Prima dintre lucrările în care va contura programul său analitic, definitorie pentru întreaga sa operă de mai târziu, a fost Toward an Analytic Philosophy of Education, publicată în 1954 în „Harvard Educational Review”. Au urmat Philosophy of Education: Modem Readings (1958), The Language of Education (1960), Reason and Teaching (1973), Of Human Potential (1985), In Praise of the Cognitive Emotions and Other Essays in the Philosophy of Education (1991) sau Worlds of Truth: A Philosophy of Knowledge (2009), pentru a numi doar câteva dintre lucrările elaborate în cei aproape 60 de ani dedicați cercetării în domeniul filosofiei educației de Israel Scheffler.

Israel Scheffler (1923-2014)

Prin aceste lucrări, dar și prin alte colecții de eseuri sau articole, Scheffler a adus contribuții substanțiale filosofiei în general și filosofiei educației în special, fiind considerat cel mai important reprezentant al acestui domeniu din Statele Unite, dar și din țările de limbă engleză, din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Cu toate acestea, lucrările sale nu au fost încă traduse în limba română, iar temele care i-au conferit un loc unic în istoria gândirii educaționale, au fost doar răzleț tratate în literatura de specialitate din țara noastră.

Israel Scheffler a subliniat necesitatea conceperii și organizării activităților educaționale pe fundamentul gândirii critice de tip analitic. Întreaga sa operă a reprezentat o demonstrație în sprijinul ideii potrivit căreia practica educațională se poate îmbogăți de pe urma efortului filosofiei de a-i cerceta temeiurile. Însă, trebuie adăugat, așa cum practica poate fi validată de reflecția teoretică, înțelegerea filosofică se poate lărgi prin contactul cu activitatea pedagogică.

Predarea modernă, susține filosoful american în studiul Philosophical Models of Teaching, este acea activitate ce are ca obiect obținerea învățării, practicată însă în așa fel încât să țină seama de integritatea intelectuală a elevului și să nu îngrădească capacitatea sa pentru gândire independentă. Scheffler distinge 3 modele filosofice ale predării, prin această clasificare „urmărind nu atât descrierea procesului de predare, cât orientarea lui, prin elaborarea un tablou coerent format din elementele epistemologice, psihologice și normative” pe care le presupune.

Modelul întipăririi (the impression model), „cel mai simplu dintre cele 3”, arată Scheffler, are ca scop receptarea impresiilor externe, în sensul indicat de Locke, predarea, la acest nivel, presupunând „exersarea însușirilor mentale implicate în receptarea și prelucrarea ideilor, mai precis abilitățile perceperii, distincției, fixării, combinării, abstracției și reprezentării. Însă, cel mai important, predarea trebuie să aibă în vedere selecția și organizarea cea mai potrivită a materialului provenit din experiență”.

Acest model de predare presupune, potrivit lui Israel Scheffler, deopotrivă puncte forte, dar și aspecte discutabile. Argumentul cel mai important în favoarea modelului întipăririi îl reprezintă accentul pe experiență ca instrument critic întrebuințat în examinarea tuturor teoriilor și doctrinelor. Pe de altă parte, unul din aspectele care se pretează cel mai adesea la obiecții, arată Scheffler în Philosophical Models of Teaching, îl reprezintă faptul că actul cunoașterii nu se obține doar prin prelucrarea datelor senzoriale, „ci este cuprins în limbaj și implică un aparat conceptual care nu poate fi derivat din datele simțurilor, ci le este impus acestora”. Acest aparat conceptual nu este înnăscut, „fiind un produs, în bună parte, al aproximărilor și descoperirilor, transmis prin cultură și obiceiuri. Mai mult, cunoașterea presupune teorie, iar teoria nu reprezintă doar generalizare de date […] ea este o întreprindere creatoare și individuală […] ce implică postulate, analogii, evaluări și invenția de limbaje noi”. Așadar, în procesul învățării copilul nu primește doar experiențe senzoriale, dar și limbajul și teoriile care provin din ereditatea sa culturală, credințele în care se regăsesc, sublimate, „nenumărate acte creatoare ale intelectului” și care formează o anume viziune asupra lumii. Toate variantele acestui prim model de predare, concluzionează Sheffler, au un mare neajuns: nu lasă loc inovației radicale. Rolul educatorilor, fie ei dascăli sau părinți, are limitele sale în formarea minților tinere, însă, așa cum punctează, cu o formulă foarte inspirată, filosoful american, „tocmai unde se sfârșește controlul acestora, încep de fapt cele mai mari așteptări pentru educație”.

Scopul predării este într-adevăr de a conserva și de a spori cunoștințele elevului, însă creșterea cumulativă, cantitativă nu se poate realiza decât concomitent cu efortul interior al elevului de a înțelege în termeni proprii corpul de informații publice care îi este transmis. „Cunoașterea”, arată Israel Scheffler, „presupune viziune (interioară, n.t.) iar viziunea nu poate fi separată în unități senzoriale sau verbale elementare care pot fi transmise de la o persoană la alta”. Conform modelului reflecției (the insight model), datorat de data aceasta lui Platon, limbajul nu este folosit pentru a impregna în mintea elevului fragmente de cunoaștere, ci reprezintă mai degrabă un instrument cu ajutorul căruia se urmărește angajarea activă a acestuia pe calea reflecției și a cunoașterii realității, predarea desăvârșindu-se în propriile procese de gândire. În această schemă triadică, modelul reflecției îl completează pe cel al întipăririi în punctul său cel mai vulnerabil, făcând posibilă inovația, însă ecuația se întregește doar prin introducerea modelului regulilor (the rule model), care afirmă necesitatea rolului principiilor și a rațiunilor în actul de predare. „Asociez modelul regulilor cu filosofia lui Kant, deoarece pentru Kant accentul cădea întotdeauna pe rațiune […] pe tărâm cognitiv, rațiunea reprezintă dreptatea pe care o facem evidenței, triumful adevărului. În domeniul moralei, rațiunea înseamnă a acționa potrivit unor principii, nu dominat de interese egoiste […] Predarea trebuie să reprezinte, pe lângă transferul de informații și dezvoltarea capacității de reflecție, inculcarea unei conduite și judecăți ce se fondează pe principii ferme, clădirea unor caractere autonome și raționale care să stea mai apoi la baza tuturor întreprinderilor științei, moralității și culturii”.

A modela prin instrucție școlară un individ ale cărui decizii, la maturitate, se vor întemeia pe principii raționale, pe judecăți critice, reprezintă, în viziunea lui Israel Scheffler, scopul fundamental al educației. A fi rațional înseamnă a te ghida după anumite principii fondatoare, presupune autonomie, creație și libertate. Instrucția solidă, sănătatea morală și libertatea cetățenilor reprezintă premisele pentru o societate durabilă și prosperă.

Cum comentati?