Clipa

Vacanțele bunicilor și părinților (III)

Autor: Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici • Rubrica: Inedit • Iul 2016  Printează acest articol

Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Bunicul ne mai povestea cum după apariția trenurilor și vapoarelor s-au generalizat călătoriile de plăcere care au fost una din caracteristicele perioadei victoriene sau a celui de al doilea imperiu și mai ales a ceea ce s-a numit „la belle époque”. Marii burghezi și aristocrații considerau că nu este de „bon ton” să nu faci măcar o călătorie pe an. Chiar și oamenii mai simpli din țări mai marginalizate se străduiau să facă un voiaj, de obicei la Paris. Și coana Chirița Bârzoi1, personajul unor vodeviluri celebre2 ale lui V. Alecsandri pleca spre capitala Franței cu poștalionul.

Voiajele și vacanțele legate de ele au devenit la modă. Totodată au început să răsară ca ciupercile hotelurile, mai ales hotelurile de lux, care sunt una din marile găselnițe ale secolului XIX3. Atunci am aflat că înainte erau doar hanurile (coaching inns, auberges, hostelleries) organizate ca adăposturi pentru clienți cu treburi (nu pentru distracții turistice), care călătoreau cu diligențe, poștalioane, calești sau trăsuri. Mulți transportau cu ei și mărfuri. Hotelurile au fost gândite nu numai ca adăposturi, ci și ca locuri de distracții cu confort și tot felul de facilități. Ele au fost esențiale pentru emergența epocii vacanțelor. Noi ascultam toate acestea, dar nu ne puteam imagina o lume fără de hoteluri.

Cu mașina prin Italia4

Totdeauna îmi amintesc cu plăcere de după amiezile – mai ales din zilele de iarnă – când sora mea și cu mine stăteam cuminți pe fotoliile din salonul mare de la Stolnici și ascultam cum bunicii noștri ne povesteau despre vacanțele lor în streinătate. Focul ardea liniștit în șemineu, câinii dormeau pe covor, iar pe mese, când se întuneca, jupâneasa așeza lămpile cu gaz. Din când în când bunica se ducea în camera ei și scotea dintr-un vechi dulap de lemn de trandafir câte un plic uzat în care se aflau fotografii vechi îngălbenite de timp pe cartoane groase cu rame aurite și ne ilustra cele povestite.

Așa am aflat cum bunica mea, în adolescența ei, a petrecut o vacanță de vis de două luni într-un castel din Franța unde a ajuns după un voiaj plin de peripeții cu caleașca până la Giurgiu, cu vaporul până la Viena, apoi cu trenul până la Paris. Drumul de la Giurgiu la Viena era cea mai plăcută călătorie. Cum am mai spus, se petrecea, se dansa, se mânca foarte bine.

Nave dunărene din sec. XIX

De aici, când cu trenul, când cu diligența a ajuns la castelul prietenilor tatălui ei unde a fost primită ca un animal exotic care venea dintr-o lume sălbatică unde după părerea castelanilor oamenii trăiau în bordeie, se îmbrăcau cu piei de animale și mâncau carne crudă (sic). Așa erau percepute Țările Române în centrul Franței în a doua jumătate a secolului XIX. Gazdele au rămas nedumerite văzând o fetiță elegantă, bine crescută, care vorbea curent limba franceză (mai știa și limba română și cea greacă modernă) și căreia cultura vest-europeană îi era familiară.

Bösing (sec. XIX)

Tot așa am aflat cum bunicul meu, care ca adolescent a trăit la Viena, mergea cu caleașca în vacanțe la bunicii săi materni (August și Luisa Du Mont de Beaufort) la Bösing5, un orășel de lângă Pressburg6  unde aceștia aveau un mic conac, o vie și niște mine de aur și antimoniu. Își amintea cu multă plăcere, printre altele, de vizitele la castelul contelui Sankt Georgen und Bösing care-l răsfăța și care avea în localitate un castel.

Zell am See (sec. XIX)

Alteori se ducea cu mătușa sa Clementina de Foullon-Norbeeck la Zell am See, un splendid orășel din Alpi pe lacul Zeller care începuse să devie o localitate climaterică unde făcea excursii pe munți și plimbări cu barca pe lac. Stătea la niște prieteni ai mătușii sale. Pe vremea aceea nu se construise încă vestitul Grand Hotel.

Își amintea de o călătorie făcută într-o iarnă la Paris cu trenul. Cu acest prilej, în cursul unei plimbări cu mama sa a asistat din mulțime cum Napoleon III patina pe unul din bazinele din grădina Tuileries. La un moment dat împăratul a căzut. Când s-a ridicat a fost întâmpinat cu un tunet de aplauze care l-au făcut să cadă din nou. La ridicare aceleași aplauze l-au descumpănit din nou și a căzut a doua oară. După trei astfel de căzături suveranul a continuat cu seninătate să patineze mai departe, ovaționat de spectatorii din jurul său.

Locuința baronilor Du Mont de Beaufort (Viena, stampă de epocă sec. XVIII)

Bunicii ne povesteau de călătoriile lor de la București la Viena la unchii bunicului meu, frații Ludwig și Rudolf Du Mont de Beaufort, care aveau un adevărat conac în cartierul Wȁhring. Ne povesteau de recepțiile de la Schönbrunn, de spectacolele de la Burgtheater, Theater an der Wien, operă sau Volksoper, de concertele extraordinare, de plimbările cu trăsura prin pădurea vieneză sau pe Karlsberg. Bunica își amintea de Johann Strauss care dirija o mică orchestră și cânta concomitent din vioară dansând în Volksgarten.

Johann Strauss fiul

Ne povestea de Franz Iosif solemn și morocănos, de Sisi frumoasă și exuberantă și în general de Viena luxoasă, veselă, primitoare și impregnată de muzică unde toți cântau și fredonau, inclusiv birjarii. Ne mai povestea de vestitele cofetării (Konditorei), Demel și mai cu seamă Sacher, unde se servea un tort celebru și în zilele noastre.

Pe noi ne fascinau însă mai ales descrierile Parisului. Ele s-au întipărit puternic în memoria mea. Elitele românești de la sfârșitul secolului XIX au fost obsedate de vacanțele la Paris.

Era vorba de acel Paris din la belle époque în care încă nu apăruseră automobilele, așa că circulau numai vehicule cu tracțiune cabalină. Pe marile bulevarde și arterele principale pavate cu bolovani (nu exista asfalt sau piatră cubică) treceau vestitele omnibuze8 ale Companiei generale a omnibuzelor trase de cai, alături de calești, trăsuri, diligențe, echipaje de lux sau călăreți care circulau haotic fără să respecte nici o regulă de circulație. Imaginile cu circulația din Paris de atunci sunt edificatoare în acest sens. Doar tramvaiele cu cai respectau o anumită disciplină. Aceste tramvaie au fost percepute ca un mare progres față de omnibuze.

Printre acestea se strecurau pietonii din toate clasele sociale. Ne uitam pe fotografii și vedeam trecând printre trăsuri femeile vremii cu rochiile lor lungi cu „tournură” în spate, cu pălăriile lor mari și cu câte o umbreluță în mână pentru care mersul cu vehiculele publice era o mare problemă.

La acest haos contribuiau mult celebrele birje pariziene numite „fiacres”, deoarece primele astfel de vehicule, care au apărut în Paris pe la mijlocul secolului XVII, aparțineau unui oarecare Sauvage care locuia într-un han numit Hotel Saint Fiacre, situat lângă poarta Saint Martin9. Erau trăsuri mici trase de unul sau doi cai, deschise (decapotabile) sau închise (cupee). Tot acest spectacol urban astăzi a dispărut cu desăvârșire. Nu am mai văzut cai circulând prin Paris decât în Bois de Boulogne.

Bunicul ne uimea cu descrierea cartierului Montmartre, care era o insulă rurală în inima Parisului cu case țărănești, mici gospodării cu vii numeroase10 și câteva cârciumi și mori de vânt11 devenite celebre. Era un loc unde boema pariziană se aduna datorită caracterului insolit și nonconformist al locului. Ceea ce l-a impresionat și explică în parte destinul acestui cartier în istoria culturii era o lumină extraordinară (în zilele cu soare) și o vedere din anumite locuri fascinantă asupra capitalei franceze. Era un cartier sălbatec unde „lumea bună” și snoabă nu se avânta, dar care știm că a fost creuzetul unde s-a născut și s-a dezvoltat pictura modernă. Mai târziu, datorită notorietății sale, a devenit și un loc bântuit de prostituate și cu numeroasele hoteluri indispensabile (hotels de passe). Pe vremea aceea nu apăruseră încă sex shop-urile de azi. Acestea au apărut ca o noutate revoluționară prin 196212 pentru ca după 1970 să devie o clasă de prăvălii considerate normale. Pentru noi, cei din țările comuniste, ele erau ceva extraordinar și reprezentau o dimensiune oarecum exotică a vacanțelor în occident.

Ca toți vizitatorii, bunicii noștri mergeau la marile cabarete13 care făceau atunci furori în lumea vestică la Folies Bergeres14  și la Moulin Rouge15.

Erau locuri de distracții tipice pentru la belle époque devenite adevărate instituții. Ne povesteau despre lumea elegantă care le frecventa, despre atmosfera de veselie, dar și de frivolitatea care domnea și despre spectacolele luxoase care atrăgeau pe parizieni dar și pe călătorii streini.

Ne mai descriau dansul (French) cancan, care ajunsese emblematic pentru Parisul acelei epoci. Bunicul ne povestea cum dintr-o figură finală a cadrilului, pe la începutul secolului XIX, a fost creat un dans „can-can” sau „le chahut”, un fel de galop frenetic în care femeile își aruncau în aer picioarele astfel încât li se vedea lingeria, ceea ce era considerat obscen, mai ales că la vremea aceea chiloții femenini erau despicați (ceea ce s-a uitat). Pentru reprezentațiile de cabaret s-a suprimat despicătura respectivă și s-a introdus moda ciorapilor negri și a jarterelor intens colorate. Cred că a fost prima mare ofensivă a femeilor pentru emanciparea lor și pentru liberalizarea sexuală.

Folies Bergeres

NOTE:

1 Potrivit lui Costică Gane, era vorba totuși de o boieroaică, Anastasia Greceanu, născută Balș.

2 Chirița în voiagiu (1865).

3 Primul hotel menționat a fost al bărbierului David Low în Covent Garden Londra, denumit „Grand Hotel“ în 1774.

4 Fotografie făcută de tata (circa 1900).

5 Astăzi Pezinok în Slovacia.

6 Astăzi Bratislava.

7 Fotografii făcute de tata (înainte de 1900).

8 Omnibuzele au fost introduse în Paris în 1828 de către Stanislas Baudry, care a creat l’Entreprise Générale des Omnibus.

9 G. Lenotre, în unul din volumele colecției sale La petite histoire (pe care le aveam la Stolnici), susținea că primii birjari puneau cu scop protector în trăsurile lor o imagine a Sfântului Fiacre care și astăzi este protectorul taximetriștilor.

10 Din aceste vii am văzut că s-au mai păstrat câteva și în zilele noastre.

11 Au existat pe colina de la Montmartre la un moment dat 30 de mori de vânt.

12 Primul sex shop a fost înființat în 1962 la Flensburg pe frontiera germanodaneză de Beate Uhse Kostlin, o celebră femee piltr cascador din Germania. Numele inițial a fost „Fachgeschäft für Ehehygiene“ (magazin de specialitate pentru igiena maritală).

13 Cabaret este un termen picard care se referă la o cameră în care se servesc băuturi.

14 Fondat de Joseph Oller și Charles Zidler în 1891.

15 Creat de Édouard Marchand în 1886.

Cum comentati?