Clipa

Emanoil Bucuța – trubadur al sportului

Autor: Tiberiu Stama • Rubrica: Cronici, Sportul, act de cultură • Iul 2016  Printează acest articol

Tiberiu Stama

Chiar dacă în monumentala Istorie a literaturii române de la origini până în prezent Emanoil Bucuța este integrat între „Intimiști”, poeți ai paternității, alături de Emil Dorian și Al. Claudian, sensibilul om de cultură a fost apreciat și ca prozator, cum a demonstrat cu mult aplomb între altele și în mult gustata publicație din anii interbelici, revista „Boabe de grâu”… În colecția acestei reviste, o rubrică intitulată Cronică a avut constant o subdiviziune rezervată turismului, sportului și educației fizice în general. Cei ce l-au cunoscut îndeaproape, printre care și profesorul meu de limba și literatura română, I.M. Rașcu, el însuși poet, un simbolist consecvent, ținea să remarce pledoaria lui Emanoil Bucuța pentru fenomenul sportiv, pornind de la ideea că „între intelectualitate și sport nu poate exista o incompatibilitate”. O mărturisire însoțită de o anumită invidie, de vreme ce „dascălul” meu – din motive de sănătate – era întâlnit mai mult în biblioteci decât pe cărări de munte, fie în drumeții în întreaga țară, fie la concursuri și competiții pe stadioane, precum Bucuța. Într-un articol din „Rampa” (17 mai 1935), Emanoil Bucuța ținea să sublinieze: „Am făcut poate prea multă gimnastică în tinerețe și sunt prea dedat drumeției ca să însemne și în timp sportul, pentru mine, ceea ce înseamnă în interes speculativ…” În același articol își continuă ideea: „Dragostea față de trup și de îndemnurile lui m-au dus de la sine să pun în povestirile mele nu numai pagini întregi, dar un fel de pârghie, de pildă, în drumeție, ca în Fuga lui Gafki, dar și în înot și bucuriile mării, ca în Maica Domnului de la mare. Literatura periodică de care m-a învrednicit colaborarea la Ideea Europeană de pe vremuri avea de altminteri acest nume: Din carnetul unui drumeț… M-am trezit de aceea până și specialist în probleme de turism și, prin contingență, de educație fizică. Sunt membru în societăți cu asemenea scop și, printre marile mele bucurii, cea mai mare rămâne aceea că am luat parte la înființarea altora și că sunt membrul lor activ!…”

Emanoil Bucuța (caricatură)

Nu e de mirare că, între cei ce răspund de destinele turismului românesc, unii evocă deseori numele lui Emanoil Bucuța, cel care se mândrea cu faptul că scrie despre o nouă religie a secolului nostru – sportul și noile sale catedrale – stadioanele! Evocarea este cu atât mai necesară și poate de undeva chiar imperativă, cu cât generațiile tinere, refuzând să trăiască bucuria mișcării, nu pot evita afecțiuni cu o paletă largă care vizează nu numai corpul, ci și spiritul. Rămâne etern actual dictonul Mens sana in corpore sano… în pofida afirmației unui demnitar de prim rang care consideră că sportul nu reprezintă o prioritate națională. Realitatea din multe țări de pe continent și din întreaga lume infirmă o asemenea falsă atitudine.

Cum comentati?