Clipa

Omagiu grădinarului meu

Autor: Dinu Săraru • Rubrica: Actualitatea • Iul 2016  Printează acest articol

dinusararu

Din păcate, așa cum se întâmplă de la o vreme la noi, mai nicio oficialitate n-a găsit firesc să omagieze, la timpul potrivit, pe de două ori președintele Academiei Române, sociologul Dimitrie Gusti, pe Spiru Haret, pe Nicolae Iorga, pe Alexandru Ioan Cuza.

S-a aflat, totuși, și nu pot să nu salut acest merituos fapt – un prilej pentru o întâlnire academică inspirată de împlinirea veacului de la nașterea unui mare cărturar, unui mare spirit contagios tânăr, necontenit tânăr și atât de bogat înzestrat pentru a fi și a rămâne în amintirea noastră un model al intelectualității românești, acela care prin lucrarea lui întreagă, justifică titlul Academicianul: Alexandru Balaci.

Profesor universitar strălucit, italienist de mare autoritate, traducător și monograf inspirat al lui Dante, cu vederi larg democratice, redactor șef și director de publicații și conducător al unor instituții diriguitoare în spațiul culturii, într-o vreme când era atât de greu și de riscant să fii vertical și solidar cu breasla, scriitor el însuși, poet și semnatar al unor importante studii și eseuri privind literatura italiană și europeană, mereu înainte mergător în acest spațiu, Alexandru Balaci a fost și primul care a deschis drumul cunoscutei reviste „Secolul XX”. Alexandru Balaci și Mihnea Gheorghiu și Valentin Lipatti au însuflețit încă din anii 50, când erau foarte tineri, virtuțile aristocrației culturale, construind punți de integrare a culturii naționale în spațiul european și nu numai.

Salut, repet, călduros, întâlnirea academică dedicată profesorului Alexandru Balaci sperând să nu rămână un episod singular și fac și eu în acest colț de pagină o reverență în fața numelui său din perspectiva celui care a avut marele noroc să fie unul dintre apropiații lui, încă din pomeniții ani 50 ai veacului trecut, când debutant în gazetărie la radio m-am bucurat de „grădinăritul” său atunci redactor șef adjunct la Redacția Culturală Radio și astfel direct învățător al meu.

Era și a fost mereu un bărbat frumos și pus la patru ace, îndrăgostit fermecător, un poet al iubirii și nu întâmplător prima mare iubire a lui a fost, până la admirabila și devotata lui soție, Anca Balaci, actrița Mimi Botta, cu care s-a și căsătorit, o explozie de frumusețe și feminitate, de temperament tulburător, subjugant, arzător și mistuitor și cu ultima scânteie.

Mi-aduc aminte o plimbare cu Alexandru Balaci, acum numai conferențiar universitar la Facultatea de Limbă și Literatură Italiană, îndrăgostit și căsătorit fulgerător cu celebra actriță a Naționalului și el fericit ca și când ar fi fost un rug aprins. Eram amândoi, cum spuneam, dansam, nu mergeam, în dreptul străzii atunci Popov, care ducea la Radio și îl văd îmbătat de iubire și mi-a rămas întipărită pentru totdeauna în minte imaginea lui de atunci, tânăr, elegant, în costum gri argintiu, cu cămașa albă imaculată și cravată bleumarin și el, ca un sportiv care sărise cucerind aurul la cea mai mare înălțime la care putea visa cineva.

N-am mai văzut, măcar de două ori de atunci, un tânăr iradiind de fericirea îndrăgostitului fără drept de apel și eram și eu fericit de a fi fost luat drept martor al acestei fericiri.

Alexandru Balaci avea să fie mai târziu marele prieten și devotat în prietenie al celebrilor scriitori Tudor Arghezi, Petru Dumitriu și neapărat, Camil Petrescu. Prietenia cu ei și devotamentul lui Alexandru Balaci pentru breasla scriitorilor și artiștilor pe care o și reprezenta au fost și ele un model de generozitate și de bucurie fraternă.

Dar eu mă voi mărgini aici și acum să-l evoc preluând din Jurnalul unui personaj controversat, provocat de Vartan Arachelian, amintirea clipei când l-am cunoscut și m-a cucerit, eu de abia venit de la Slătioara, predestinat, sunt convins, să-l întâlnesc chiar la începutul visului de a fi măcar gazetar.

Repet, „am avut norocul că la Radio, la redacția culturală, era redactor șef adjunct Alexandru Balaci, conferențiarul de la italiană și el m-a luat sub aripa lui ocrotitoare și de la el am învățat să citesc mult și organizat, pentru că eu citisem și la Slătioara, dar ce-mi cădea în mână și la întâmplare și devoram cărțile odată cu gălețile de mere. Stăteam pe burtă sub un măr văratic, umpleam găleata cu mere și până când terminam găleata cu mere terminam și o carte. Balaci m-a pus să citesc și m-a pus să citesc organizat. Era prieten cu Valentin Lipatti. Era prieten cu Mihnea Gheorghiu. Eu eram un fel de scutier al lor. Am crescut pe lângă ei. Ei erau, la rândul lor, ocrotiți de Al. Rosetti, de „Cher ami”.  La Casa universitarilor, unde eu mă țineam după ei, eram și în preajma lui „Cher ami” și toți au avut o mare și foarte frumoasă influență asupra mea. Eram curios de toate știrile și eram astfel foarte proaspăt în informații pentru ei. Se bucurau pur și simplu, rugându-mă să reproduc observații după lectură și erau pesemne și observațiile foarte proaspete pentru ei și, de ce nu, interesante. Le plăceau! Am stat lângă Balaci tot timpul până când Balaci a fost dat afară de la Radio. Mai târziu am să spun și de ce. Atunci Alexandru Balaci s-a certat pentru mine cu directorul Naftuli David, într-o ședință care a rămas de pomină în Radio. David l-a acuzat că este un prost pedagog pentru mine, fiindcă eu eram absolut năzbâtios și făceam tot felul de isprăvi la Radio, isprăvi de independență jurnalistică și stăteam în redacție de dimineața până seara și aș fi și dormit în Radio, dar sigur, o mai luam și razna față de rigorile pedagogice ale lui David, care altfel mă prețuia, el însuși fiind fiu de țăran dintr-un sat din Moldova de nord. Și într-o ședință, „tovarășul David” l-a certat pe „tovarășul Balaci” și i-a spus că este un prost grădinar și nu este ce trebuie pentru mine. Și Balaci a scos din buzunarul hainei o fotografie a lui în care era surprins pe culmea unor munți înalți fiindcă era un iubitor al muntelui și al călătoriilor în munți și…

Vartan Arachelian: - Da, împreună cu Rosetti.

D.S.: … cu Rosetti, da! Și Balaci era într-un hanorac alb și se rezema de o balustradă și se vedeau munții în depărtări și a scris pe fotografie „Lui Dinu Săraru, de la prietenul lui, dar prostul grădinar, Alexandru Balaci”! Și David a văzut gestul și mi-a cerut poza. Eu m-am ridicat și i-am dus poza să vadă ce mi-a scris Balaci și i s-a părut că e un afront al lui Balaci la adresa lui; dedicația ironiza faptul că David l-a certat din cauza mea. Până la urmă pe Balaci l-au dat afară de la Radio! Balaci aprobase atunci, în 1951, o cronică a filmului sovietic Căderea Berlinului, în care cronicarul spunea că rolul lui Stalin a fost interpretat magistral de marele actor ……………… ca și rolul lui Hitler interpretat magistral de marele actor ………………….. S-a considerat că este o mare greșeală politică să-l pui pe Hitler lângă Stalin, Hitler fiind la fel de magistral interpretat! Așa erau vremurile. Balaci a fost sancționat pentru faptul că n-a observat această mare greșeală politică și a fost dat afară și s-a întors la Facultatea de Limbă și Literatură Italiană.

Când a apărut monografia consacrată de Alexandru Balaci lui Dante, Balaci mi-a scris pe pagina de gardă aceeași dedicație: „Lui Dinu Săraru, de la prietenul lui, dar prostul grădinar, Alexandru Balaci”!

Articol apărut pe blogul „Adevărul”

Cum comentati?