Clipa

Limba și istoria

Autor: Acad. Dan Berindei • Rubrica: Repere Academice • Apr 2016  Printează acest articol

Acad. Dan Berindei

În ultimele săptămâni, una din problemele acute ale societății a fost conținutul programei școlilor medii. Situația se înfățișează în această privință îngrijorător, în urma reformelor realizate în ultima perioadă. Răspunderea revine nu în mică măsură unei instituții care poartă denumirea de Institut de Științe ale Educației. Oricum, este vorba și de evoluția științei și culturii, de necesitatea încadrării școlii într-un proces general de evoluție, dar din păcate problema n-a fost avută în vedere în suficientă măsură ținându-se seama de efectele naționale și sociale. Efectele sunt din ce în ce mai grave și se impune o contra-reacție a statului în care să se introducă în ecuație și factorul esențial al interesului național, dar și cel al viitorului absolvenților acestei forme de învățământ. Școala în România trebuie să formeze – din punctul de vedere al cunoștințelor, dar și al educației – viitori cetățeni ai acestei țări, capabili însă și de a se integra altor spații geografice, însă făcând-o rămânând legați de patria lor de origine. Ținând seama de aceasta, școala nu trebuie să formeze apatrizi. În același timp, școala nu trebuie să fie o fabrică de roboți, ci să țină seama de necesitatea ca elevii să-și păstreze și să-și dezvolte caracteristicile omenești, sensibilitatea, cu un cuvânt, umanitatea.

În formarea oricărui tânăr există componente esențiale – respectiv discipline în învățământ – cum este limba (avându-se în vedere și temeiul ei pentru noi românii – limba latină) și istoria, care sunt indispensabile în procesul formării sale ca om, ca român. Gravele limitări și chiar eliminări ale acestor discipline pot avea consecințe grele și nu ne este îngăduit să le acceptăm decât dacă am vrea să distrugem identitatea noastră, uitând că ea este cheia mersului nostru înainte. Nu este de acceptat să nu se țină seama de necesitatea ca școala să educe și să formeze cetățeni ai României, care urmând pilda generațiilor trecute ziditoare ale țării națiunii noastre, să fie și ei constructori ai epocii noastre, dar cu gândul împlinirii lor și a obiectivelor națiunii.

Sursa foto: scoala3cparfenevaslui.ro

Cum comentati?