Clipa

Un zelos pledant la… bara culturii sportive!

Autor: Tiberiu Stama • Rubrica: Cronici, Sportul, act de cultură • Dec 2015  Printează acest articol

Tiberiu Stama

Numele său, Traian Chelariu. Un mai puțin cunoscut scriitor din Țara de Sus a Moldovei, dar un bucovinean care n-a fost un novice în lumea feerică a sportului. La Dărmănești, unde a văzut lumina zilei, practica fervent toată iarna patinajul și schiul, zăpezile fiind deseori la ele acasă… Mai târziu, în anii adolescenței, n-a ocolit bazinele de înot, fie aflându-se la Iași sau în Capitală, după cum era nelipsit de la galele de box sau de lupte; acestea din urmă având printre protagoniști mulții fii ai Bucovinei natale. Între ei, o celebritate, Ștefan Rusu, fost campion olimpic. Am avut fericitul prilej de a răsfoi câteva din filele unui jurnal publicate sub titlul Zilele și umbra mea (Iași, 1976), care reflectă până la evidență cât de mult a iubit sportul. Iată câteva din reflecțiile sale:

„Pentru mine sportul este manifestarea concentrată a vieții, la fel cum e și jocul spiritual cel mai pur… Între un om doct, dar dubios moralicește și un sportiv, poate mai rudimentar, prefer, fără a-i pune în discuție caracterul moral, pe omul sportiv. Sportul e o activitate artistică elementară care elimină automat – bineînțeles, cât timp rămâne sport – falsurile și deci împietările de orice natură… Sportul disciplinează energia fizică de care suntem capabili și o dezvoltă. De aceea a fost totdeauna și va fi totdeauna un indiscutabil și de neînlocuit factor de eugenie umană… Sportul este un poem liric din care am înlocuit toate cuvintele, lăsându-I numai purul dinamism interior. Sportul este acțiune, emoție și frumusețe. Foarte înrudit cu dansul, sportul este și el artă și își are locul într-un tratat de estetică integrală, tot așa de bine precum muzica’’.

Și pe undeva, ca o concluzie: „Adevăratul sportiv este un om al culturii și al cultului. Inima și sufletul său sunt străbătute, în marile momente ale trăirii sportive, în aceeași măsură, de duhul gingășiei, de acel spirit al ființei pascaliene de care poate fi străbătut numai omul nobil, fie el cugetător sau om de acțiune. De aceea sportivul adevărat nu cunoaște brutalitatea, păcatul obișnuit al celor care nu doresc, nu cunosc, nu înțeleg, nu simt și nu au nici o legătură directă și reală cu adevăratele taine ale sportului.”

O spune cu destulă amărăciune, chiar dacă a părăsit scena vieții cu mai bine de o jumătate de secol, fiind astfel, scutit de a mai vedea ceea ce se întâmplă astăzi, când violența face casă bună, aproape peste tot, în săli și pe stadioane. Opiniile sale – vis-à-vis de fenomenul sportiv – se dovedesc a fi extrem de pertinente, „trădând” o etică personală de echilibru și eleganță.

Cum comentati?