Clipa

Există incompatibilitate între intelectualitate și sport?

Autor: Tiberiu Stama • Rubrica: Cronici, Sportul, act de cultură • Sep 2015  Printează acest articol

Tiberiu StamaLa această întrebare cuprinsă într-un serial de interviuri inițiat – atenție! – cu exact opt decenii în urmă de către un ziar bucureștean foarte apreciat, cum a fost „Rampa”, au răspuns câteva personalități ale scrisului, cu multă notorietate în epocă… Henriette Yvonne Stahl: „Dimpotrivă, se completează, se ajută. Un intelectual care nu face gimnastică e ca un om care s-ar încăpățâna să întrebuințeze în viață o singură mână sau să umble cu un singur ochi deschis…”, Liviu Rebreanu: „Nu văd pentru ce sportiv n-ar putea fi un fin intelectual. Îngrijirea trupească nu exclude perfecțiunea cerebrală… Sigur, orice specializare excesivă se face în dauna culturii generale.”, Tudor Mușatescu: „Socotesc că incompatibilitatea este o formulă de birou. De ce n-aș putea fi un profesor de sanscrită și în același timp un half-centru în echipa națională? Cel mult incompatibilitatea ar apărea, poate, între intelectualitate și sportivi…”, Mircea Ștefănescu: „Depinde de ochiul cu care vezi sportul. Eu îl urmăresc ca pe un dans. Are și linie și volum. Desen aerian și tot atât de efemere întruchipări statuare… Ca și desenul, dar cu ceva în plus – neprevăzutul. Dar și cu ceva în minus – muzica…”, N.D. Cocea: „Între un corp sănătos, întreținut prin sporturi și intelectualitate există cea mai desăvârșită armonie. Romanii au exprimat adevărul acesta într-o formulă lapidară, în timp ce elenii l-au pus în practică. Iar noi? N-am avea decât să urmăm sfaturile unora și pildele celorlalți…”.

fanus-neagu1

Fanuş Neagu. Sursa foto: viajoa.ro.

N-au fost singurii care n-au pus l-a îndoială relația dintre cele două noțiuni, doar aparent distanțată. Dovadă cum au decurs lucrurile, în deceniile care au urmat până în zilele noastre, când tot mai mulți scriitori s-au dovedit a fi veritabili împătimiți ai sportului. Între ei, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu și Cezar Petrescu și încă foarte mulți alții. Sigur, fără a-i omite pe Eugen Barbu și mai ales pe Fănuș Neagu, care afirma, cu puțin înainte de a ne părăsi, că „sportul este cel ce ne menține în universul veșnicei tinereți. Și asta mai ales într-i viață în care lista de urâțenii e fără capăt, așa cum și prostia și ignoranța sunt fără de măsură…”

Și oare n-a avut dreptate?

Cum comentati?