Clipa

Malvina Urșianu și portretul feminin

Autor: Prof. dr. Dana Duma • Rubrica: Cronici, Film • Sep 2015  Printează acest articol

Prof. dr. Dana DumaAtunci când vorbim despre un cinema românesc feminin, ne gândim mai întâi la filmele regizate de femei, nu la cele dedicate problematicii feminine. Uneori (rareori) cele două accepțiuni se suprapun și coincidența lor trimite imediat cu gândul la Malvina Urșianu, regizoarea care ne-a părăsit în luna august, în vârstă de 88 de ani. Personalitatea ei accentuată poartă semnul unei dramatice contradicții care i-a marcat biografia și opera. Fiică a unei familii cu origini boierești, cu o educație aleasă, cineasta cu studii de Istoria artei care a ucenicit pe lângă marii Jean Georgescu și Victor Iliu a trecut prin purgatoriul închisorii și persecuției în perioada comunismului stalinist, dar a beneficiat de reabilitarea din epoca „dezghețului” de după 1965, câștigându-și dreptul de a lucra relativ constant, pe partituri scenaristice care îi poartă întotdeauna semnătura.

Aproape toate peliculele Malvinei Urșianu se hrănesc din propriile experiențe, iar personajele feminine sunt întotdeuna puternice, independente, rezistente la încercările sorții. Dacă în cinematograful românesc dinainte de 1989 portretele feminine cu relief uman credibil descindeau de obicei din literatura clasică (Mara, din Dincolo de pod - 1975 de Mircea Veroiu venea din romanul Mara - Ion Slavici, scriitor care a creat-o și pe Ana din Moara cu noroc de Victor Iliu, iar tragica Ilona din Pădurea spânzuraților – 1965 de Liviu Ciulei era creația lui Liviu Rebreanu), locul ocupat de eroinele contemporane create de Malvina Urșianu e cu atât mai onorabil. Ele ocolesc de obicei stereotipurile unei tipologii dominate de femeia energică, răzbătătoare, mult mai preocupată de problemele de producție și de îndeplinirea „planului cincinal” decât de propria familie. Deși preia ceva din acest profil idealizat, inginera cu succese profesionale din pelicula de debut a cineastei, Gioconda fără surâs (1968) își examinează lucid eșecul în viața personală și sentimentală. Realizat în deceniul următor, Trecătoarele iubiri - 1974 revine la tema poveștilor de dragoste eșuată, problematizând în plus și chestiunea emigrării. Eroinele din alte filme se confruntă fie cu momente decisive din istoria recentă a României, precum 23 August 1944 în Serata (1971) și Pe malul stâng al Dunării albastre (1983), fie cu răsturnările valorice din obsedantul deceniu stalinist în Figuranții (1987). Din perioada persecuțiilor absurde este inspirat și personajul (cu accente autobiografice) din O lumină la etajul zece (1984),  o femeie care încearcă s-o ia de la capăt după cinci ani de pușcărie (cu o condamnare pentru „sabotaj economic”). În afara sugestiilor autobiografice, mărcile auctoriale ale acestor drame sunt asigurate și de distribuirea unor actori-fetiș prezenți în aproape întreaga filmografie a regizoarei: Silvia Popovici, George Motoi, Ion Marinescu, Gina Patrichi, Valeriu Paraschiv.

malvina-ursianu

Malvina Urșianu

Unii dintre acești interpreți se regăsesc și în distribuția singurului film de gen semnat de Malvina Urșianu, Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980), unul dintre cele mai convingătoare filme istorice românești, inspirat din proza lui Costache Negruzzi. Reconstituirea de epocă este impresionantă și beneficiază de cultura plastică și cinematografică a autoarei, care trece cu fluiditate de la referințele picturale la iconografia bizantină, la citatele-reverență din opera lui Eisenstein, Ivan cel Groaznic.

Probabil că Malvina Urșianu ar fi avut ceva de spus despre mentalitatea neo-patriarhală a societății noastre post-comuniste, în care inechitatea de gen se agravează. Cineasta a mai apucat să facă două filme care vorbesc despre decepțiile prelungitei tranziții spre capitalism (Aici nu mai locuiește nimeni - 1995, Ce lume veselă! - 2003), dar nu a mai avut acces la resursele care să-i permită realizarea unei pelicule cu adevărat importante. Cu toate că filmografia sa nu conține multe titluri, Malvina Urșianu rămâne o voce distinctă a cinematografiei noastre, un model care încurajează căutările cineastelor care nu se sfiesc să își aducă pe ecran propria lor lume.

trecatoarele-iubiri_51563400

Cum comentati?