Clipa

Memoriile unui boier de viţă (XIX)

Autor: Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici • Rubrica: Inedit • Iun 2015  Printează acest articol
Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici
Biserica olarilor nu era departe. Se afla în vechiul cartier al olarilor, la marginea de răsărit a orașului, destul de aproape de palatul episcopal. A fost într-adevăr o surpriză. Se afla într-o curte cu un mic gard de piatră și înconjurată de câțiva arbori stufoși. Nu era o ctitorie voivodală sau boierească. Era o mică biserică ridicată pe la mijlocul veacului XVI de meșterii olari de aici. Aspectul ei m-a izbit de la prima vedere căci nu avea nimic muntenesc în ea. Semăna cu unele biserici din Moldova, ale căror fotografii le văzusem. Era o bisericuță mică, cu o navă fără abside și cu un acoperiș caracteristic, înalt de șindrilă, totul fiind un fel de miniatură a bisericii mănăstirii Bogdana1 de la Rădăuți. Original era și turnul clopotelor care era tot de aspect moldovenesc, alipit de peretele din sud al pronaosului și străbătut de un gang boltit interesant. Mai târziu am aflat că olarii de la Argeș proveneau în special din Moldova, ceea ce explică aspectul bisericuței respective. Bisericuța era pictată la exterior cu fresce din secolul XIX în stil bizantin, dar și cu elemente populare românești. Această pictură exterioară tardivă nu cred că este de inspirație moldovenească deoarece este răspândită la numeroase biserici muntenești și oltenești2. Printre fresce ni s-a arătat și o reprezentare – e drept alterată – a morții, temă prezentă cum am mai spus și la biserica din Moșoaia de lângă Pitești. Foarte originală era și scara cu acoperiș a clopotniței care era exterioară și brăzda în diagonală turnul respectiv. Nu știu în ce stare se găsește astăzi, dar mi-a rămas despre ea o amintire foarte plăcută, un monument arhaic care combină piatra cu lemnul și aduce în vechea cetate a Basarabilor un parfum de dincolo de Milcov.
De acolo ne-am dus la Biserica Domnească Sf. Nicolae, catedrala Basarabilor. Eram nerăbdător să o văd deoarece la îndemnul tatei citisem volumul dedicat aceste biserici de Comisia Monumentelor Istorice din 1923.
biserica-olarilor

Biserica olarilor

Știam că a fost prima catedrală mitropolitană românească ortodoxă3 și că era o necropolă a Basarabilor din secolul XIV. Știam că marchează triumful ortodoxiei asupra catolicismului în acea perioadă în care cele două confesiuni s-au confruntat pe teritoriul Țării Românești noi născute și în care primii Basarabi și chiar ctitorii bisericii domnești Basarab I și Alexandru Nicolae au fost inițial catolici, ca și domnițele lor, dintre care multe erau unguroaice4. Știam că simbolizează opțiunea definitivă a elitelor române pentru orientarea religioasă a Bizanțului, opțiune determinată de presiunea populației vlahe ortodoxe, dar desigur și pentru a marca independența primilor noștri voievozi față de aroganța regilor angevini.

Când am văzut biserica domnească așa cum este azi trebuie să recunosc că m-a impresionat mai mult decât ctitoria lui Neagoe. Poate a contribuit și aureola creată de faptul că a fost catedrala primilor Basarabi, descălicătorii Țării Românești. Mă emoționa ideea de a intra în biserica în care a intrat și este înhumat legendarul Negru Vodă despre care aflasem încă din școala primară. Aspectul însăși al acestei vechi biserici mi s-a impus prin severitatea și puritatea ei bizantină. Zidurile sale de cărămidă și bolovanii fără ornamente ca și masivitatea construcției mi-au creat o senzație deosebită, deși cunoșteam din fotografii înfățișarea ei. Mi-aduc aminte că mi-au plăcut și chenarele de piatră sculptate din jurul ferestrelor care au fost adăugate în cursul restaurărilor de mai târziu.
aspectul-initial-al-bisericii-domnesti

Aspectul inițial al bisericii domnești

Am aflat că inițial actuala clădire avea un pronaos pe care se ridicau două turnuri înalte ca în reprezentarea ei de pe tabloul votiv.
Când am intrat în biserică am rămas uimit de picturile murale despre care citisem, dar nu le văzusem decât sub formă de reproduceri în alb-negru. Pereții pronaosului, naosului și absidelor, cupolele, arcurile și coloanele tip pilastru și jumătatea superioară a catapetesmei erau acoperite de splendide fresce care reprezentau sfinți, ctitori, scene religioase și marile compoziții caracteristice picturii bizantine tardive din vremea Paleologilor. Era o zi însorită și multe părți ale picturii erau iluminate. M-a izbit bogăția, calitatea și armonia culorilor personagiilor proiectate pe fundaluri albastre sau cenușii. Totul era de un rafinament coloristic și de o eleganță a desenelor remarcabile. Unele compoziții erau încadrate cu un chenar roșu, altele se desfășurau ca niște frize ample. Era o pictură somptuoasă imperială ca aceea pe care foarte mult timp după aceea aveam să o revăd în biserica Chora din Constantinopol5. Ea demonstrează în mod indiscutabil nivelul cultural, rafinamentul dar și posibilitățile financiare ale primilor Basarabi. Nu era vorba de niște amărâți prințișori din niște ținuturi primitive pierdute din spațiul carpato-dunărean, ci de niște seniori puternici cu o curte strălucitoare.

basarab-i

Basarab I

Portretele ctitorilor, ca și cel al unui cavaler anonim (cavalerul fără cap), mi-au arătat că primii noștri voievozi și nobilimea de la curtea lor nu purtau haine orientale (giubele, caftane, calpace), ci hainele elitelor occidentale, ceea ce a fost extrem de important pentru mine căci mi-a permis să am o altă viziune privind viața din Curtea de Argeș în secolul XIV. Mult timp am discutat cu sora mea, cu părinții și bunicii mei, dar și cu profesorii mei această idee.
Observând inscripțiile, care toate erau fie în limba slavonă veche, fie în limba greacă medievală, sora mea a ridicat problema limbilor ce se vorbeau la curtea voievozilor de la Argeș pe vremea primilor Basarabi, ceea ce a declanșat o vie discuție. Desigur se vorbea limba română care era a populației, mai ales că primii voievozi se considerau și erau considerați români de către streini, așa cum reiese din documentele vremii. Se vorbea slavona care era și va rămâne multă vreme limba birocrației, datorită influenței imperiului româno-bulgar al Asăneștilor și urmașilor lor. Clericii foloseau în slujbele lor atât slavona cât și greaca din cauza puternicii influențe a cercurilor ecleziastice de la Târnovo și a patriarhiei constantinopolitane. Tata susținea că se vorbea și ungurește datorită strânselor legături chiar de rudenie (cum am văzut) între elitele vlahilor din nordul Dunării și cele din Ungaria care era atunci la apogeul puterii sale politice. Mama era convinsă că se vorbea și franceza care, deși nu devenise încă „lingua franca” a popoarelor europene, era vorbită la curtea regilor maghiari din neamul Angevinilor. E mai mult decât probabil că primii români care au vorbit franțuzește au trăit pe vremea Basarabilor de la Argeș. Pe vremea discuției noastre nu se punea problema să fi existat elite cumane care să vorbească limba lor.

biserica-domneasca-sf

Biserica Domnească Sf. Nicolae

În adolescența mea, biserica aceasta nu mai era un edificiu de cult, ci avea doar rolul de muzeu. Mama totuși ne-a atras atenția asupra sacralității acestui spațiu, conferită de funcția pe care a avut-o, dar și de faptul că era încă o necropolă. Știam din volumul amintit că acolo se aflau 14 morminte cu 15 schelete, dintre care 4 de domnitori. Toate mormintele în afară de cel al lui Negru Vodă au fost profanate în decursul timpului.

biserica-domneasca

Biserica Domnească. Sursa foto: Monumente Istorice, jud. Argeș.

NOTE:
1 Biserica Bogdana a fost clădită de Bogdan Vodă în secolul XIV, în care se află 7 morminte ale primilor mușatini cu lespezi puse de Ștefan cel Mare.
2 Răzvan Theodorescu, Civilizația românilor între medieval și modern, vol. II, cap. Popular și țărănesc în arta de la 1800, Editura Meridiane, București, 1987.
3 În 1359, în timpul domniei lui Alexandru Nicolae, Patriarhul Constantinopolului Calistus I îl numeşte pe grecul Ianchit de Vicina Mitropolit al Ungrovlahiei.
4 Margit, Margareta Maria Lackfy, Clara Doboka și Margit Dabka.
5 Biserica Sfântului Mântuitor din Chora, astăzi moscheea Kareya transformată în muzeu. Biserica a fost ctitorită în secolul V, apoi refăcută în sec. XI de soacra lui Alexi I. Comnenul.
Pictura și mozaicurile în stilul renașterii paleologice au fost comandate și plătite de puternicul om politic Théodore Métochitès în secolul XIV.

Cum comentati?