Clipa

Alexandru Ivasiuc și fascinația pugilatului

Autor: Tiberiu Stama • Rubrica: Cronici, Sportul, act de cultură • Iun 2015  Printează acest articol

Tiberiu Stama

Prea mult mediatul (recentul meci de box pentru titlul mondial la semi-mijlocie disputat la Las Vegas, pe MGM Grand Arena, între Floyd Mayweather și Manny Pacquiao) mi-a amintit de scriitorul Alexandru Ivasiuc. L-am cunoscut în 1975 la o gală de box, cu doi ani înainte de mult prea grabnica sa plecare dintre noi. De fapt îl cunoscusem ceva mai înainte, lecturând unul dintre romanele sale - Cunoaștere de noapte - în care un episod este dedicat unei întreceri de pugilat.

Îmi crease o impresie aparte maniera în care scriitorul reușise să descrie disputa din ring, cu detalii de profund cunoscător, operând cu termeni specifici acestui sport, ceva mai mult chiar, lăsând impresia cititorului că el însuși s-ar afla în ring, punându-și în valoare nu numai măiestria, ci și strategia de luptă. I-am și mărturisit: „Ați fi putut ajunge un as între artizanii acestei discipline sportive atât de dure!”…

Și în acest episod, ca de altfel în toate romanele sale, Ivasiuc s-a dovedit a fi un analist de referință. Cunoștea psihologia celor doi luptători, dar în aceeași măsură și a spectatorilor din jurul ringului.

Episodul din romanul Cunoaștere de noapte intitulat Rolul nefericit de clovn mă face, parcă, să retrăiesc meciul de la Las Vegas în care învingătorul la puncte - Mayweather - s-a comportat realmente precum un clovn. Chiar dacă pornea favorit - în palmares având 48 de victorii la profesionism, 26 prin K.O.! - pugilistul american n-a facut altceva decât să evite lupta, fugind pur și simplu dintr-un colț al altuia al ringului; e drept, cu mișcări de felină. Ori, miile de spectatori care asaltaseră tribunele veniseră să vadă ceea ce se cheamă „scrima pugilistică” și nu ceea ce aveau să aprecieze, până la urmă, judecătorii, aproape exclusiv, o apărare impenetrabilă a boxerului din SUA, spre deosebire de sportivul filipinez care a dat de înțeles încă de la început că este adeptul luptei agresive, acea care reflectă, în principal, capacitatea fizică a unui pugilist autentic, dar fără a rata spectacolul sportiv ca atare… Sigur, pusă în valoare și de o anumită strategie, care să ateste spiritul inventiv și oricum o inteligență nativă.

stama-alexandru-ivasiuc-wikipedia Alexandru Ivasiuc. Sursa foto: Wikipedia

Altfel, meciul de la Las Vegas, huiduit de către spectatori, ca și decizia discutabilă în favoarea lui Floyd, a fost parcă o copie fidelă a celui descris de Ivasiuc în Rolul nefericit de clovn, episod apărut în revista „Luceafărul” din 21 septembrie 1968.

Ca și un alt scriitor care a trăit până la un punct fascinația pugilatului (cum a fost George Călinescu), Alexandru Ivasiuc fusese la curent cu multe întâmplări din Careul magic legate de boxeri de faimă mondială: Jack Dempsey și Gene Tunney, Joe Louise și Max Schmeling, Primo Carnera și Rocky Marciano, Georges Carpentier și Floyd Patterson, Marcel Cerdan sau Tony Zale. De aici, pe undeva, și tentația de a aborda și ca scriitor teme din lumea unui sport cu asprimi de rocă…

Cum comentati?