Clipa

Un western românesc

Autor: Prof. dr. Dana Duma • Rubrica: Cronici, Film • Iun 2015  Printează acest articol

Prof. dr. Dana Duma

Întors de la Festivalul de la Berlin cu un Premiu „Ursul de argint” pentru regie, Aferim! de Radu Jude a fost lansat imediat în sălile din România și a devenit unul dintre reperele box office-ului național, cu aproape 60.000 de spectatori înregistrați. Cum am putea explica această fericită situație când succesul de stimă (validat de critici importanți din străinătate și de acasă) coincide cu cel de public?

S-a scris – și pe bună dreptate – că pelicula lui Jude poate fi definită ca un western românesc. Acesta ar fi din start un argument de atracție pentru că genul captează atenția cinefililor din toată lumea. Deși foarte ancorat în istoria și geografia Statelor Unite, westernul are granițe mișcătoare și, așa cum remarca criticul francez André Bazin, „Fascinația pe care o exercită la nivel mondial e chiar mai uimitoare decât supraviețuirea sa”. Teoreticianul presupunea că genul „posedă un secret mai plin de însemnătate decât simpla lui vârstă. Trebuie să fie un secret care, cumva, îl face să posede însăşi esența cinema-ului” (în eseul Westernul, sau filmul american prin excelență). Convențiile genului sunt, se pare, ușor de aclimatizat în alte spații, totul depinzând de priceperea realizatorilor de a adapta iconografia și tipologia specifice.

aferim-2

Este exact ceea ce reușește Radu Jude care, încă din generic, înlocuiește cactusul din zonele deșertice ale Vestului Sălbatic cu un mărăcine valah, pentru ca apoi să își plimbe eroii pe fundalul Munților Măcinului, un bun substitut pentru Munții Stâncoși, atît de emblematici pentru westernurile lui John Ford. De altfel, maestrul american este citat deseori, prin compoziții plastice și ecleraj (cu referiri mai ales la The Searchers) pe tot parcursul aventurii. Procesul adaptării continuă cu înlocuirea indianului vânat în westernuri americane cu țiganul fugar Carfin (Cuzin Toma), pe care un zapciu este trimis de un boier să-l prindă și să-l aducă legat pentru că ar fi furat și i-ar fi necinstit nevasta (care, de fapt, l-a sedus). Figura zapciului (interpretat de Teo Corban) poate fi asemănată cu aceea a șerifului sau a vânătorului de recompense din filmele americane.

Nu în ultimul rând, se împrumută din temele favorite ale genului nu numai răzbunarea, ci și lecția de bărbăție, în cazul de față aceea oferită de zapciu fiului său abia ieșit din adolescență și indignat de nedreptățile sociale descoperite în călătorie și mai ales de tratamentul rasist aplicat țiganilor.

Aferim! este și un film de epocă, foarte atent cu plasarea în contextul social: suntem în Țara Românească, în 1835, unde Codul penal muntenesc preciza: „Toți țiganii sunt născuți robi”. Foarte emoționant este episodul în care zapciul și fiul său întâlnesc un copil țigan, Țintiric, pe care ulterior îl vor vinde (cu acordul lui) în târg, alături de animale, pentru că un rob fără stăpân putea fi revendicat de orice român cu bani. Dar tratamentul disprețuitor nu este aplicat numai țiganilor, ci și femeilor, într-o societate patriarhală unde abuzurile sunt scuzate de respectul față de valori tradiționale satirizat în film. Nici xenofobia nu scapă de ironia lui Radu Jude, mentalitate halucinantă exprimată în discursul unui popă locvace (Alexandru Bindea) care enumeră rapid toate sterotipurile disprețuitoare ce descriau alte nații: evreii, bulgarii, sârbii, nemții, franțujii și, desigur, țiganii. Nu e greu de înțeles că mesajul anti-rasist și anti-xenofob al peliculei se adresează mai degrabă cetățenilor României de azi, încă atașați de unele dintre prejudecățile satirizate în film.

aferim1

Cu o splendidă imagine filmată de talentatul Marius Panduru pe peliculă de 35 mm alb-negru, Aferim! mai are și meritul de a reactiva interesul publicului nostru pentru un anume tip de cinema de aventuri în ambianță istorică relevantă, cu referiri la războaie și revolte sociale consemnate în manualele școlare, dar și în literatura noastră clasică. Nostalgicii filmelor din seria Haiducilor sau a peliculelor cu Mărgelatu au de ce să salute aceastră producție care duce mai departe elemente din recuzita și tipologia acestora. În plus, deși respectă parțial estetica „noului val românesc” (cu muzică având sursă din cadru, ocolirea artificiilor narative și optice) Aferim! propune o interesantă cale de renunțare la austeritate și la subiectele contemporane.

Cum comentati?