Voievodul Matei Basarab şi Elina Doamnă - „patroană literară”, aşa cum o considera Nicolae Iorga în lucrarea pe care i-a închinat-o. Miniatură de pe un Evangheliar din Țara Românească, 1650, ilustrație reprodusă în lucrarea Sfânta Mănăstire Arnota. Istorie şi Spiritualitate, 2011, pe care o puteți găsi prezentată în pagina 22 a Revistei Clipa.
Editorial
Învăţăturile lui Pătru cel scurt*
Pătru cel scurt nu prea vorbea, se uita, auzea, înţelegea tot şi ori îl privea şi pe el ce se spunea, ori nu-l privea, el necontenit rămânea să tacă, însă tăcerea lui era grea, se simţea când tăcea el şi toţi se întorceau spre el [...]
{Citeste »}
Repere Academice
Cultura umanistă
Fiinţăm într-o lume a mutaţiilor, confruntaţi cu schimbări climatice, cu îndesirea populaţiei planetei, cu treptata restrângere a resurselor ei, cu degradarea şi poluarea naturii, trebuind să înfruntăm - ca oameni - şi consecinţele propriilor noastre mari erori. Ritmul istoriei a devenit vertiginos, iar modalităţile noastre de percepere a realităţilor sunt deseori insuficiente. Carul progresului nu-l [...]
{Citeste »}
Literatură
Insula pinguinilor
Bolnav de halucinaţii „comunistoide“, un asemenea cetăţean nelipsit de la „cozile“ epocii „de aur“, nu-i aşa?, nu poate uita, bunăoară că în anul de graţie 1988 (din întunecatul „deceniu satanic“ al mult regretatului Mircea Zaciu), afişul lui Agarici pentru Scrisoarea pierdută de la Teatrul Mic al lui Dinu Săraru, un afiş color, era plantat pe toţi stâlpii de lumină electrică şi telefon, începând din Piaţa Universităţii până în Piaţa Romană şi fusese lipit pe toate geamurile clădirilor din Sărindar, de la Capşa până la Teatrul Mic! Şi, mă rog, ce arăta acel afiş pentru Scrisoarea pierdută de la Teatrul Mic? Citesc într-o broşură senzaţională alcătuită de mereu incomodul jurnalist Vartan Arachelian: „Spectacolul a fost însoţit de un afiş color intitulat «O scrisoare pierdută» în epoca metroului. Cu câteva săptămâni înainte tovarăşul şi tovarăşa inauguraseră o nouă staţie a metroului bucureştean, iar «Scânteia» publicase o fotografie reprezentând coborârea din metrou a tovarăşului şi a tovarăşei şi a suitei lor, tovarăşa fiind cea care se dăduse jos prima. Pe peron se aflau, fireşte, membrii conducerii partidului, care îi aşteptau. S-a reconstituit scena, ducând actorii îmbrăcaţi în costumele din «Scrisoarea pierdută» şi punându-i să coboare din metrou, prima coborând Zoe.”.
C. Stănescu
{Citeste »}