Clipa


Aminitiri vâlcene: Râmnicul - Piața Traian de Aurelia Drăghici Rogojinaru

Repere Academice

Unitatea umanității

O realitate din ce mai accentuată este cea a accentuării legăturilor interumane. Lumea tinde din multe puncte de vedere să fie una singură. Într-un timp incredibil de scurt, dacă avem în vedere mileniile, veacurile, ba chiar și deceniile anterioare, se pot efectua deplasări la mari distanțe. Este, de asemenea, o certitudine că într-un viitor nu prea îndepărtat, având în vedere ritmul mutațiilor, omenirea va dispune de posibilități inimaginabile de a se deplasa chiar și în afara planetei. Până atunci, comunicațiile pe calea internetului au aruncat o punte care le fac aproape instantanee

Citeşte în continuare »

Editorial

O scrisoare deschisă

Excelenţa Voastră,
Domnule Preşedinte al Academiei Române,
Academician Ionel Valentin Vlad,
Onorat Prezidiu al Academiei Române,
Mă adresez cu fireasca şi întreaga consideraţie meritată Prezidiumului Academiei Române, rugându-l respectuos să ia act de retragerea candidaturii mele la fotoliul de membru corespondent al Academiei, candidatură recomandată de acad. Răzvan Theodorescu, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual şi susţinută – [...]

Citeşte în continuare »

Scriem aceste rânduri cu gândul, realist, la Europa unită. Sunt încă mulți care cred că această Europă nu reușește fiindcă e prea variată, fiindcă păstrează prea multe valori vechi, perimate, fiindcă se mai cramponează de identități naționale. Ca soluție, se caută formule de educație globalizată, de creare a „conștiinței europene”, omogenizate, lipsită de nuanțe, obediente. Forțarea notei în acest sens a generat reacții disproporționate, fie de respingere de plano a integrării, fie de revigorare a unor formule naționaliste înguste și egoiste, scoase uneori din arsenalul extremei drepte de odinioară. A gândi Europa înseamnă și a proiecta Europa, iar o astfel de proiecție, de plonjare în viitor, este de neimaginat fără învățământul organizat și fără educație în general. Firește, rămâne întrebarea de neevitat în ultimii ani – inclusiv datorită unei mode încă actuale – dacă Europa s-a născut ori s-a făcut, dacă Europa s-a făurit ori a fost făurită sau, mai clar, dacă ea s-a construit organic, prin acumulări succesive în timp, independent de voința cuiva, ori dacă a fost inventată de către anumiți indivizi și grupuri, așa cum se spune, în chip teribilist, despre tradiție, națiune, călătorie, masonerie etc. Puse de-a valma una lângă alta, aceste realități și concepte „inventate” ne lasă, pe mulți dintre noi, deconcertați, dezorientați și dezamăgiți. În disputa, adesea neloială, dintre perenialism (sau primordialism) și modernism, dintre adepții unei viziuni organiciste, istorice, adică diacronice și cei care cred în generațiile spontanee, în invenția lumilor și a componentelor lor, în sincronism, pare că nu este loc de cale de mijloc, deși „calea de mijloc este cea de aur” (aurea mediocritas)…

Citeşte în continuare